[COS] Messaggiu in lingua corsa (Corsica suprana)
Inviato: sab, 14 ott 2006 19:47
PERCHÈ A CUNNISCENZA E L’ADOPRU DI A LINGUA TALIANA SO’ NECESSARII À’ U CAMPÀ’ DI A LINGUA CORSA ?
Perchè sò duie lingue di l’istessu stampu, sò traminduie isciute da u latinu, cum’e u spagnolu, u francese, u portughese e u rumenu chì sò tutte lingue rumanze !
Ma u talianu è assai più apparentatu à u corsu chè tutte quill’altre, per via chì u latinu per dà vita à tutte e lingue rumanze chè no’ cunniscimu oghje, si sparse in cor di i seculi in parechje famiglie :
1) A famiglia gallorumanza (francese, occitanu, pruvenzale, francopruvenzale…).
2) A famiglia iberorumanza (spagnolu, portughese, catalanu..).
3) A famiglia italorumanza (Talianu, corsu, gallurese-sassarese e tutte e lingue regionale taliane chì si trovanu sott’à a ligna chì va da La Spezia à Rimini)
4) A famiglia retororumanza (friulanu,ladinu, rumanciu..).
5) A famiglia balcanorumanza (rumenu, dalmatu : oghje smarritu, ..)
In più d’appartene à a l’istessa famiglia linguìstica, u tuscanu (chì dete dopu u talianu) fubbe a sola lingua ufficiale che a Corsica cunobbe.
'Ssu tuscanu è sempre cunvissutu incù e diverse parlate di a lingua corsa, cusì i scambii di parulle e di ghjente ùn funu scarsi. L’antichi cunsideravanu u talianu micca cum’e una lingua strangera, ma cume una lingua soia sapiente. I nostri antichi dicìanu di rara parlà talianu ma parlà in lingua o in crusca o pulitu. U corsu era per l’usu in famiglia o in paese, u tuscanu per usu amministrativu o per iscrittu. Una volta nimu pensava chì e duie lingue fussinu differente, pensavanu ch’elle fussinu dui nivelli di a l’istessa lingua !
Quandu Pasquale De’ Paoli stabili’ u so generalatu, u talianu fù naturalmente adupratu cum’e lingua naziunale, e ùn vense à nimu l’idea di prupònene un’ antra ; l’innu di a Corsica (Dio vi salvi regina) è scrittu in talianu..
D’altronde a Corsica vinta e sottumessa à i Francesi in u 1768 cuntinuò à aduprà u talianu cum’e lingua amministrativa fin’à u 1852. Dopu u francese diventò a lingua ufficiale di l’isula ; ma quasi nimu l’ammaestrava, cusì, sottu sottu a lingua taliana cuntinuò a so stradarella :
I giòvani corsi frequentàvanu l’università di Pisa e di Roma, i pueti scrivìanu sia corsu sia in crusca ; i preti uffizìavanu in talianu e u populu parlava corsu…
Sin’à a grande guerra, e riferenze intellettuale e culturale ci venìanu da « Terraferma ».
Finita sta guerra, a Corsica pianu pianu girò e spalle à l’Italia, u Talianu ben ch’ellu fussi assai studiatu in l’isula si lasciò superà in e cità da u francese mentre chì per e nostre campagne u corsu regnassi solu.
A’ u scuppià di a seconda guerra, giovani ch’ùn sapessinu nunda di a lingua francese ùn ci n’era quasi più. Tutti eranu di lingua materna corsa, ma in francese si sbrugliavanu ! U talianu u capìanu tutti, e s’elli circavanu d’italianizà u so corsu, si pò dì ch’elli u parlavanu tutti..
Disgraziatamente Benito Mussolini cunfuse l’italianità linguistica di a Corsica (chì nimu pò nigà) cù l’italianità vera e propria e volse fà di a Corsica « una terra redente ». Rari funu i Corsi à favore di tale prugettu, e fecenu u ghjuramentu di Bastia « ..vivre et mourir français ».
Da tandu i Corsi si dichjaronu cuntrarii à u mìnimu sguardu versu l’Italia, e persenu cusì a pràtica di a so lingua storica.
Ne l’anni settanta ci fù « u riacquistu », vene à dì circàimu di riacquistà a nostra cultura e soprattuttu a nostra lingua corsa chì si n’andava di male.
A vuluntà ùn mancava e i militenti eranu (e sò sempre) sinceri, vulìamu spiccà a lingua corsa da u talianu che no’ pensàvamu periculosu :
Forse temìamu ch’ellu sguassassi u corsu per via di e numerose similtùtine ?
I spiccàimu e a lingua corsa si fermò sola sola à scumbatte cù u francese ; ne ghjùnsimu à u risultatu d’oghje : I corsòfoni giòvani per truvalli, ci vole à circalli cù a ruspatoghja.. E tutti sti soldi messi per « la langue et culture corses » c’è da dumandassi à chì ghjovanu !
Oghje, passate ch’elle sò e paure irredentiste, postu chì tutti inseme femu l’Auropa, ci vole à rimpussessassi a lingua di Dante, per chì a nostra lingua corsa, di novu à cunfrontu cù u so fondu originariu, si risani…
Ùn c’è altre vie di scampu !
RIALLACCIATU À U FUSTU DI L’ARBURU E RITRUVATU U SUCHJU ; FORSE U GHJAMBONE CH’ELLI TAGLIONU RINVERDIRÀ’…
Perchè sò duie lingue di l’istessu stampu, sò traminduie isciute da u latinu, cum’e u spagnolu, u francese, u portughese e u rumenu chì sò tutte lingue rumanze !
Ma u talianu è assai più apparentatu à u corsu chè tutte quill’altre, per via chì u latinu per dà vita à tutte e lingue rumanze chè no’ cunniscimu oghje, si sparse in cor di i seculi in parechje famiglie :
1) A famiglia gallorumanza (francese, occitanu, pruvenzale, francopruvenzale…).
2) A famiglia iberorumanza (spagnolu, portughese, catalanu..).
3) A famiglia italorumanza (Talianu, corsu, gallurese-sassarese e tutte e lingue regionale taliane chì si trovanu sott’à a ligna chì va da La Spezia à Rimini)
4) A famiglia retororumanza (friulanu,ladinu, rumanciu..).
5) A famiglia balcanorumanza (rumenu, dalmatu : oghje smarritu, ..)
In più d’appartene à a l’istessa famiglia linguìstica, u tuscanu (chì dete dopu u talianu) fubbe a sola lingua ufficiale che a Corsica cunobbe.
'Ssu tuscanu è sempre cunvissutu incù e diverse parlate di a lingua corsa, cusì i scambii di parulle e di ghjente ùn funu scarsi. L’antichi cunsideravanu u talianu micca cum’e una lingua strangera, ma cume una lingua soia sapiente. I nostri antichi dicìanu di rara parlà talianu ma parlà in lingua o in crusca o pulitu. U corsu era per l’usu in famiglia o in paese, u tuscanu per usu amministrativu o per iscrittu. Una volta nimu pensava chì e duie lingue fussinu differente, pensavanu ch’elle fussinu dui nivelli di a l’istessa lingua !
Quandu Pasquale De’ Paoli stabili’ u so generalatu, u talianu fù naturalmente adupratu cum’e lingua naziunale, e ùn vense à nimu l’idea di prupònene un’ antra ; l’innu di a Corsica (Dio vi salvi regina) è scrittu in talianu..
D’altronde a Corsica vinta e sottumessa à i Francesi in u 1768 cuntinuò à aduprà u talianu cum’e lingua amministrativa fin’à u 1852. Dopu u francese diventò a lingua ufficiale di l’isula ; ma quasi nimu l’ammaestrava, cusì, sottu sottu a lingua taliana cuntinuò a so stradarella :
I giòvani corsi frequentàvanu l’università di Pisa e di Roma, i pueti scrivìanu sia corsu sia in crusca ; i preti uffizìavanu in talianu e u populu parlava corsu…
Sin’à a grande guerra, e riferenze intellettuale e culturale ci venìanu da « Terraferma ».
Finita sta guerra, a Corsica pianu pianu girò e spalle à l’Italia, u Talianu ben ch’ellu fussi assai studiatu in l’isula si lasciò superà in e cità da u francese mentre chì per e nostre campagne u corsu regnassi solu.
A’ u scuppià di a seconda guerra, giovani ch’ùn sapessinu nunda di a lingua francese ùn ci n’era quasi più. Tutti eranu di lingua materna corsa, ma in francese si sbrugliavanu ! U talianu u capìanu tutti, e s’elli circavanu d’italianizà u so corsu, si pò dì ch’elli u parlavanu tutti..
Disgraziatamente Benito Mussolini cunfuse l’italianità linguistica di a Corsica (chì nimu pò nigà) cù l’italianità vera e propria e volse fà di a Corsica « una terra redente ». Rari funu i Corsi à favore di tale prugettu, e fecenu u ghjuramentu di Bastia « ..vivre et mourir français ».
Da tandu i Corsi si dichjaronu cuntrarii à u mìnimu sguardu versu l’Italia, e persenu cusì a pràtica di a so lingua storica.
Ne l’anni settanta ci fù « u riacquistu », vene à dì circàimu di riacquistà a nostra cultura e soprattuttu a nostra lingua corsa chì si n’andava di male.
A vuluntà ùn mancava e i militenti eranu (e sò sempre) sinceri, vulìamu spiccà a lingua corsa da u talianu che no’ pensàvamu periculosu :
Forse temìamu ch’ellu sguassassi u corsu per via di e numerose similtùtine ?
I spiccàimu e a lingua corsa si fermò sola sola à scumbatte cù u francese ; ne ghjùnsimu à u risultatu d’oghje : I corsòfoni giòvani per truvalli, ci vole à circalli cù a ruspatoghja.. E tutti sti soldi messi per « la langue et culture corses » c’è da dumandassi à chì ghjovanu !
Oghje, passate ch’elle sò e paure irredentiste, postu chì tutti inseme femu l’Auropa, ci vole à rimpussessassi a lingua di Dante, per chì a nostra lingua corsa, di novu à cunfrontu cù u so fondu originariu, si risani…
Ùn c’è altre vie di scampu !
RIALLACCIATU À U FUSTU DI L’ARBURU E RITRUVATU U SUCHJU ; FORSE U GHJAMBONE CH’ELLI TAGLIONU RINVERDIRÀ’…